× Linii.Formate.Scări Dispunerea proiecţiilor Reprezentarea vederilor Reprezentarea sectiunilor Cotare Flanşe Rugozităţi Tratamente termice Abateri Arbori şi osii Roţi dinţate şi angrenaje Roţi de lanţ Reprezentarea lagărelor Elemente pentru fixare Elemente de etanşare Desenul de ansamblu Asamblări nituite Asamblari sudate Asamblari prin filet Asamblari prin pene Asamblari prin caneluri Asamblari elastice Extragere de detalii

Desen tehnic


Deschide
          Obiectul desenului tehnic reprezintă ansamblul cunoştinţelor necesare reprezentării grafice a unor piese, maşini, construcţii, etc., concepute de proiectanţi sau existente, în vederea execuţiei şi înţelegerii funcţionării lor. Desenul tehnic este reprezentarea grafică plană a unei idei sau concepţii tehnice după anumite norme şi reguli riguros stabilite în acest scop. Baza teoretică a desenului tehnic o constituie Geometria descriptivă şi o serie de reguli şi convenţii stabilite prin standardele româneşti (SR) şi standardele internaţionale (ISO). Exprimarea în tehnică a tuturor elementelor privind proiectarea, execuţia, controlul şi exploatarea unui produs tehnic are la bază desenul tehnic, ca mijloc indispensabil. Acesta asigură limbajul comun de exprimare între proiectant, executant şi utilizatorul unui produs (piesă, ansamblu, maşină, dispozitiv, agregat etc.). Constructorii de seamă de la sfârşitul secolului XIX-lea ing. Anghel Saligny, ing. T. Dragu, ing. I. Puşcariu au avut preocupări deosebite pentru dezvoltarea desenului tehnic în ţara noastră. Desăvârşirea oricărui inginer, din domeniul mecanic, al construcţiei de maşini şi a materialelor, trebuie să se bazeze pe o pregătire temeinică în domeniul desenului tehnic, atât în facultate cât şi în practica ulterioară. Alături de celelalte discipline fundamentale, în domeniu şi de specialitate desenul tehnic ocupă un loc deosebit în planurile învăţământului tehnic superior, această disciplină regăsindu-se în programa analitică a oricărei şcoli de profil tehnic din lume.





© Scurtu Iacob-Liviu